Berlinul are incredibilul numar de 230 de cimitire. Făcând o vizită orașului și cunoscând istoria politica a lui dar și a celui de-al doilea Razboi Mondial, este cumva justificat acest număr. În trei dintre aceste cimitire găsești, însă, mari personalități care au lăsat în istoria ultimului secol o amprentă pe care timpul o va păstra și o va transmite din generație în generatie.
În cimitirele berlineze găsești reflexia multor localitați de odinioara asemănătoare între ele si unite intr-una singură să contureze o citadelă. Diferența între ele ține de mărimea lor.
Toate, însă, sunt caracterizate de lipsa criptelor iar mormintele sunt delimitate de simple pietre funerare sau cruci.
Aceste cimitire sunt niste oaze de pace, de seninătate si de liniște, motiv pentru care oamenii locului îi găsești des pe alei, făcând lungi sau scurte plimbări, cautând să descopere ceva nou de fiecare data. Mormintele sunt bine îngrijite si păstrate pentru că astfel vizitatorii pot găsi sau descoperi frânturi de istorie din perioada celor care iși dorm somnul de veci în aceste morminte.
Cimitirul din Friedenau este foarte cunoscut pentru că o are drept ”oaspete” pe faimoasa Marlene Dietrich. Actriță, cântăreață și femeie fatală a ecranului, una din icoanele cinematografului de la jumătatea anilor 1900, Marlene Dietrich a fost rivala de scena a Gretei Garbo. În Germania a fost considerată o mare trădătoare și era numita ”americanca” pentru că a fost împotriva nazismului și a facut publice multe declarații în care aducea acuzatii grave în acest sens, motiv pentru care a primit cetațenia americană. Chiar și după terminarea razboiului, la fiecare întoarcere în țara-mama, era primită cu huiduieli și slogane gen ”Marlene, go home”. Ultimii ani din viata i-a trăit la Paris și a încetat din viață în 1992, dar înainte de a muri a fost auzită des spunând ca poporul ei o iubște și o urăște în același timp. S-a întors definitiv acasă doar după ce a murit și își odihneste sufletul într-un mormânt mic, acoperit cu straturi de flori iar pe piatra funerară este scris un vers al poetului german Theodor Körner ” la sfarsitul zilelor mele, aici dorm eu”. Iertarea ei vine în 1997 astfel Berlinul face pace cu Diva lui și o acceptă iar acesta este momentul în care se adeverește faptul că berlinezii o iubesc și o urăsc în același timp.
În acest cimitir mai sunt înmormântați, în afara divei Dietrich, alte personaje printre care Ferruccio Busoni (1866-1924) cunoscut compozitor și pianist italian, naturalizat german.
Cel de-al doilea cimitir care atrage atenția prin unicitatea lui se gasește la Dorotheenstadtischer Friedhof, în Chaussestraße. Este un cimitir din secolul 18 unde pisici vagabonde si veverițe aleargă printre plantele de ficus și arbuștii cu flori ornamentale care infrumusetează și tin companie mormintelor unor personalitați ale literaturii germane precum Bertolt Brecht, Heinrich Mann, Christa Wolf, filozoful Georg Wilhelm Friedrich Hegell, sociologo și politicianul Herbert Marcuse. Tot aici se găsește și fostul președinte Johannes Rau care din 2006 are un mausoleu in incinta cimitirului. La intrarea în cimitir gasim casa lui Bertolt Brech , unde poetul si-a trait ultima perioadă a vieții. Acesta a fost un reformator al teatrului din secolul trecut, piesele sale au fost traduse in peste 40 de limbi.
Astăzi, aici, se găsește arhiva Brecht si forumul literaturii. Pentru pasionații de istorie, de artă și de frumos aceste cimitire sunt o punte de legatură intre trecut, prezent, viitor si lumea de dincolo.
Al treilea cimitir berlinez care este deosebit, sau mai special decat altele, este Cimitirul Zentralfriedhof Friedrichsfelde, denumit și Cimitirul Socialist. Aici își găsesc locul : Wilhelm e Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg, Ernst Thälmann, Wilhelm Pieck e Walter Ulbricht, politicieni de stânga de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. În acest cimitir a fost inaugurat oficial in 1951 un monument în cinstea celor care au reprezentat politica de stânga în Germania si amintește astfel istoria primului Stat Socialist pe teritoriul german.
Toți cei ajung in Berlin, găsesc in aceste cimitire un nesfârșit izvor de istorie, de nou și de vechi în același timp și avem intotdeauna de învățat cum trebuie să ne respectăm trecutul pentru a ști ce să facem in viitor.
