Vizitând Hamburgul este imposibil să nu fii sfătuit să mergi să vezi macar unul din cimitirele lui.
Situat în nordul Germaniei, Hamburgul este cunoscut pentru arhitectura lui. Chiar și cimitirele au o arhitectură aparte, specială.
Un astfel de cimitir este cel din Ohlsdorf.
Situat în nordul Hamburgului, acest cimitir are mai multe faze de construire. În total are o întindere de 405 hectare de teren și este cel mai mare din Europa și al doilea sau al treilea în lume.

Prima fază de construcție a fost dezvoltată între anii 1874-1877 când a avut loc inaugurarea. A doua etapă de lucru a fost între 1896-1900, iar ultima între 1916-1920. După cum vedem cele trei etape de lucru sunt egale între ele iar asta ne descrie punctualitatea, profesionalismul și dorința celor care au făcut un astfel de proiect dar și necesitatea dării acestuia în folosință. În prezent, linia de metrou care este conectată cu gara centrală din aeroportul internațional din Hamburg se oprește în apropierea cimitirului. Intrarea vizitatorilor este foarte modestă chiar dacă cimitirul are mai bine de șase intrări.
Odată intrat în cimitir, prima impresie pe care ți-o faci este aceea de a te afla în mijlocul unei paduri dese, cu copaci giganți, cu o ordine si o curățenie care iți dau senzația de siguranță, de frumos și de plăcut totodată, de un verde sănătos care îți crează senzația că te afli într-un parc superb nu într-un cimitir. Odată ajuns printre morminte și cruci notezi imediat că nu exista acele morminte fastuoase de familie sau cruci impozante ca în alte cimitire. Aici totul se încadrează în simplitate și în ambientul natural iar mormintele sunt pline de vegetație bine îngrijită.
Pentru cât este de matre cimitirul, există doua linii interne de autobuz care duc vizitatorii în cele 14 capele și pe toate aleile cimitirului. În 2009 acesta avea ingropate pe toată suprafața lui puțin peste 1,7 milioane de persoane, din toate religiile printre care și multe figuri marcante ale Hamburgului. Cel mai mare exemplu este cel al violonistului de talie internațională, Helmut Zacharias. Lăsând în urma aceste aspecte, părăsind aleea principală, descoperin adevarata frumusețe al acestui loc. Fiecare mormânt este ascuns, protejat, parcă, de copacii seculari și de vegetația crescută în jur. În partea mai veche a cimitirului se găseste Grădina femeilor, un spațiu imens unde sunt îngropate peste 50 de femei celebre, femei care au contribuit semnificativ la dezvoltarea Hamburgului sau l-au făcut cunoscut lumii punându-l intr-o lumină pozitivă.
Un aspect original are turnul construit pentru depozitarea apei, un turn construit în 1898 dupa proiectul lui Wilhelm Cordes. Turnul are 34 metri, iar în 1919 a fost transformat în crematoriu.
În cimitir a fost facut un recensământ , la un moment dat, și erau puțin peste 36.000 de copaci iar din loc în loc se găsesc izvoare de apa și lacuri mici. În interiorul complexului se găsesc mai multe mini cimitire: cel al evreilor, unul al militarilor englezi, unul al militarilor sovietici căzuți în cel de-al doilea Razboi Mondial. Un spațiu mare este dedicat soldaților germani căzuti în cele două Razboaie Mondiale. Aici mormintele sunt întreținute impecabil, în perfectă ordine și sunt permanent pline cu flori în semn de recunoaștere și respect față de cei care și-au dat viața pentru țara lor.
Un loc special este și mausoleul Kriegsgräberstätte Bombenopferș, mausoleu dedicat victimelor bombardamentului anglo-american din 28 iulie 1943, care a durat 4 zile și 4 nopți și care a făcut aproximativ 40.000 de victime. Acesta a adus însemnate daune orașului distrugând portul. Numele celor 20 de cartiere distruse de bombardament și lista victimelor sunt trecute pe bucăți mari de grinzi de stejar si descrie destinul lipsit de nevinovăție a victimelor din Hamburg.
Pentru a vizita tot cimitirul este nevoie de mai multe zile pentru că sunt multe zone interesante care merită văzute și cunoscute. Privind în ansamblu acest cimitir, gasim în interiorul lui o perfectă sincronizare între cei trecuți în viața de apoi și absolut tot ceea ce gasim in aceasta viață.