Profesia de tanatopractor sa nascut practic in Franta unde si pana acum sa format si exista o puternica traditie in acest sens formata pe parcursul ultimului secol. Meseria de tanatopractor este legata de nevoia stricta de a conserva aspectul unei persoane tragi care nu mai este printre noi si are ca scop atat intarzierea procesului de tanatomorfoza prin igienizarea corpului relaxarea fizionomiei prin aplicarea serviciului de tanatoestetica funerara pentru a inlatura semnele de suferinta dinaintea decesului si a da o imagine placuta pentru ca familia sa isi poata lua ramas bun de la persoana care nu mai este printre noi.
Aceasta profesie nascuta practic in Franta, a evoluat atat de mult incat este vazuta de catre contemporani o ,, arta’’ as putea spune. Practicata de multe decenii a capatat o puternica traditie de-a lungul timpului secolului trecut si pana azi. In Franta persoanele care doresc sa se pregateasca in aceasta meserie trebuie sa urmeze un curs specific , selectiv si complet in urma caruia se va putea obtine diploma de Tanatpractor care da posibilitatea posesorului sa lucreze in regim de liber profesionist pentru firmele de pompe funebre.
Franța este cu siguranță țara în care sa nascut aceasta practica si clar ca ea a fost rapid adoptata si de celellte tari ale Europei continentale. Calitatea acestei practici a crescut mult pe parcursul anilor si in acest moment putem discuta de o practica profesionala aplicata in domeniul funerar intr-o maniera profesionala. De asemenea si in Marea Britanie, ca în multe alte tari aceasta este o practica care a dat nastere de cateva decenii unai categorii profesionale aparte . Aceasta categorie aparte poarta denumirea de TanatoPraxia iar cei care activeaza in acest domeniu se numesc tanatopractori.
Termenul de tanatopraxie a fost creat de fapt în anul 1960, pe malurile Saint Laurent din Montreal, din Canada, de Robert Lépine, directorul unei agenții canadiene de pompe funebre , André Chatillon, proprietarul unei afaceri de servicii funerare din sudul Franței, și Jacques Marette, pe atunci un student pasionat de aceasta practica a Tanatopraxiei si care studia la Institutul de îmbălsămare Lear din Londra.
Vorbind despre activitățile lor, toți trei au cazut de acord că cuvântul „îmbălsămare” (îmbălsămare în engleză, așa a ramas si asa se numește și astăzi în țările anglo-saxone) era prea legat de practicile istorice, în special cele egiptene, și că ar fi fost util pentru a găsi un mod mai specific și mai modern, pentru a face aceasta diferenta . Fuziunea termenilor Thanatos ( care in limba greaca se refera la moarte ) și praxein (a efectua o operație manuală ) dă naștere neologismului thanatoprassi, care este folosit acum aproape peste tot, precum și listat în majoritatea dicționarelor din diferitele limbi atat in europa cat si in lume.
Mai exact l-am putea defini ca fiind arta, știința sau mai precis un set de practici profesionale si tehnici care sunt puse in aplicare si care permit păstrarea corpului persoanei decedate pentru a putea prezenta persoana decedata ca și cum ar dormi liniștiți, asigurând în același timp distrugerea bacteriilor si a microorganismelor patologice găsite în corpul uneui decedat. Aceasta este una dintre diferitele modalități de conservare, chiar dacă nu este singura.
Tanatoestetica si refigerarea prin folosirea unui capac frig asezat deasupra sicriului desi este o practica imediata foarte raspandita este de fapt altceva si nu trebuie confundat cu tanatopraxia. Tehnica de tanatopraxie presupune de fapt aspirarea lichidelor din corpul defunctului și înlocuirea cu substanțe care permit conservarea temporară.
Aceste soluții se bazează pe formol (sau formalină), o soluție apoasă de formaldehidă de 37% care a fost identificată de mult timp ca fiind cancerigenă. Din acest motiv, au fost create și testate alte lichide fără această componentă (cu aldehidă glutarică în loc de formaldehidă sau cu extracte de origine vegetală), dar rezultatele par destul de mediocre. Pentru informații, subliniem că, din cauza toxicității formaldehidei, unele cimitire franceze au refuzat pentru o perioada lunga de timp să îngroape corpuri tratate cu substante thanatopractice.
În 1963, intervențiile practicate de thanatopractori instruiți în afara unui sistem oficial si-au facut rapid aparitia in Franta si de asemenea a fost sustinut si sprijinit de André Chatillon, care între timp a devenit manager al unei firme de pompe funebre importante cu sediul la Paris care la acea vreme era cea mai mare firma de pompe funebre din lume ocupand aproape 50% din piața franceză a serviciilor funerare . In perioada 1990 si 2000 se estimează că numai in Franta între 40% și 50% din persoanele decedate sunt deja tratate post mortem prin aceasta metoda pusa la dispozitie de TanatoPraxie. Statistic vorbind in aceasi perioada exista circa 300.000 pe servicii de tanatopraxie in fiecare an doar la nivelul Frantei. Dintre acestea circa o treme sunt efectuate la domiciliul decedatului, unde practic nu există garanțiile ideale de igienă și siguranță pentru sanatatea celorlalti. Indiferent de prevederile exacte care includ faptul ca camera in care are loc aceasta practica de tanatopraxie trebuie sa fie practic fără ferestre, si fara posibilitate de a continua cu spălarea cu substanta dezinfectantă a pereților camerei. Nu se putea efectua nici sanificarea patului medical din inox pe care in mod normal trebuie realizat aceasta interventie. In Franta retul unui astefel de tratament post mortem nu depaseste suma de 250 de euro. Fiind vorba de tehnicieni instruiti in acest domeniu dar care lucreaza in regim de liber profesionisti pentru firme de pompe funebre , in unele cazuri costul acestor servicii putea fi mai mare.
Numărul de thanatopractori activi in Franta este de aproximativ depaseste 1500 , din aproximativ 2500 de absolvenți care au urmat cursurile de tanatoraxie pana in anul 2005. Dintre acestia 80% lucrează si sunt autorizati ca liberi profesionisti si in majoritatea cazurilor ofera aceste servicii firmelor de pompe funebre. Aceasta profesie pana acum cativa ani era una aproape in exclusivitate masculina dar in ultimii ani sa raspandit cu rapiditate si in randul femeilor.
De-a lungul anilor, diferite dispoziții au fost emise treptat de către autorități, dar rămâne faptul că această profesie este reglementată și accesibilă doar titularilor unei Diplome Naționale de Tanatopractici, care nu este o diplomă de stat, ci o diplomă universitară tehnică, care nu este supusă obligațiile de educație continuă. Acesta diploma este conferita de un juriu ai cărui membri sunt numiți pentru trei ani cu o dispoziție ministerială comună a ministerelor de interne și ale sănătății. Cerințele pentru accesul la diplomă sunt stabilite prin Decretul din 18 mai 2010 care definește condițiile de organizare și instruire pentru examenul de admitere la cursuri de formare. O cerință fundamentală este absolvirea unui bacalaureat sau o calificare echivalentă.
Formarea profesionala are o parte teoretică și o parte practică. Durata predării teoretice este de minimum 195 de ore pe total împărțite în materii după cum urmează sa fie descrise mai jos , mentionand numarul de ore intre paranteze : Teoria tratamentelor de conservare ( 60 ), Anatomie ( 25 ), Medicină legală ( 25 ), Microbiologie, Igienă, siguranta, sanatate si Toxicologie ( 35 ), , Evaluarea riscurilor pentru sănătate ( 15 ), Reglementări funerare in domeniu (15), Histologie si Anatomie patologică (10), Cursuri de management (10 ), Științe ale morții umane, Elemente de deontologie și etică (15). Predarea practică include cel puțin 100 de intervenții complete de conservare, desfășurate în prezența unui tutor calificat și 20 de ore de predare a artei de restaurare a corpului unui decedat.
Nu au lispit zvonurile pentru faptul ca in organizarea acestor cursuri lucrurile nu ar functiona corect. Favorirea unor canditati in detrimentul altora, au ajuns atat de departe incat a izbucnit si un scandal despre anumiti canditdati care cunosteau dinainte raspunsurile la intrebari . Ca sa fac o paranteza la acest capitol parca se mai intampla cateodata si in Romania. Am inchis ,, paranteza’’
Poate fi adevarat sau poate nu . Este dificil de confirmat gurile rele mai ales in acest domeniu dar oricum ar fi lucrurile, trebuie remarcat faptul că dincolo de aceste presupuse nereguli din ultimii ani, au avut loc multe schimbări în lumea în care ne inconjoara . Societatea are o nouă sensibilitate la problemele de mediu, au aparut noi patologii, este nevoie de norme noi igienico-sanitare. Nevoile sunt multe si am putea continua la nesfarsit creind mai multa confuzie intr-un scenariu care nu este foarte clar. Privind acest scenariu in Franta intervenția legiuitorului a fost una imediata impusă aproape „natural”. Și la fel de firesc, dosarul a ajuns în mâinile lui Jean-Pierre Sueur, care a fost întotdeauna recunoscut ca principalul expert în probleme funerare din sfera politică franceză. I s-a încredințat apoi sarcina de a întocmi un raport privind thanatopracticile.
Probabil ca in urmatoarea perioada vom incerca sa analizam principalele puncte al raportului intocmit de Jean-Pierre Sueur care au fost ilustrate de catre acesta intr-un interviu pentru revista franceza din domeniul funerar. In acest mod vom reusi impreuna cu cei interesati de acest domeniu sa intelegem pricipiile prin care sa decis rezolvarea problemelor care reglementeaza sectorul de TanatoPraxie in Franta. Poate ca intr-un viitor mai aproape sau mai indepartat vom intelege ca si pentru sectorul funerar din Romania ar fi mult mai simplu sa vedem cea ce au facut francezii si sa nu facem altceva decat sa le adaptam si sa le aplicam realitatilor profesionale pentru serviciile funerare din Romania.
Emil Bran
